0 2 minute 3 ore

Incendiu de amploare la o fostă unitate militară din Vlădești, județul Vâlcea

Un incendiu violent a izbucnit, sâmbătă după-amiaza, la acoperișul unei clădiri din incinta fostei unități militare din localitatea Vlădești, județul Vâlcea. Clădirea afectată are parter și două etaje, iar flăcările s-au propagat pe suprafața acoperișului.

La intervenție participă peste 50 de pompieri militari, cu 17 mijloace tehnice. Dintre acestea, trei aparțin Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș. Au fost mobilizate echipaje de la Detașamentele de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, de la Stația de Pompieri Brezoi și de la Punctul de Lucru Bunești.

În sprijin urmează să ajungă și forțe de la inspectoratele pentru situații de urgență din Sibiu și Olt, pentru a consolida dispozitivul de intervenție.

Până în prezent, nu au fost identificate victime, au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea. Intervenția este în desfășurare.