Cristian Pomohaci, arest preventiv într-un nou dosar. DIICOT: deținea sute de fișiere...
0 2 minute 25 de minute

Cristian Pomohaci, arestat preventiv într-un nou dosar de pornografie infantilă

Cristian Pomohaci și un alt bărbat au fost arestați preventiv, la propunerea DIICOT, într-un dosar de pornografie infantilă. Fostul preot este acuzat că a deținut și distribuit sute de fișiere foto și video cu minori în ipostaze sexuale explicite. Acesta este al treilea dosar în care este implicat Cristian Pomohaci.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada cuprinsă între luna iulie 2017 și începutul lunii iunie 2026, un inculpat în vârstă de 57 de ani, aflat deja în arest preventiv într-o altă cauză, a produs, prin intermediul telefonului mobil, peste 60 de fișiere de tip foto și video ce reprezintă minori în ipostaze sexuale explicite. Anchetatorii precizează că majoritatea filmărilor și fotografiilor ar fi fost realizate de către inculpat în timp ce întreținea acte și raporturi sexuale cu minori.

Pe lângă deținerea materialelor de pornografie infantilă, DIICOT susține că acesta le-ar fi și distribuit în mediul online. De asemenea, pe trei telefoane care îi aparțineau lui Cristian Pomohaci au fost găsite 286 de materiale foto și video cu minori în ipostaze sexuale explicite.

Cristian Pomohaci se afla deja în arest preventiv stabilit în alte două dosare, legate de exploatare sexuală, inclusiv exploatare de minori, și trafic de droguri.