Șeful Poliției Locale Constanța, trimis în judecată pentru amenzi de peste 100.000 de lei
0 2 minute 2 ore

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată pentru amenzi de peste 100.000 de lei scoase din evidențe

Directorul general al Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, Ionuț Dumitru, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată.

Conform anchetatorilor, în perioada aprilie 2024 – septembrie 2025, Ionuț Dumitru ar fi dispus, prin semnarea unor note și rapoarte de serviciu întocmite de polițiștii locali din subordine, scoaterea administrativă din circuitul civil a 60 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. Cuantumul total al amenzilor aferente acestor procese-verbale este de 108.521 de lei.

Procurorii anticorupție precizează că procesele-verbale fuseseră comunicate contravenienților, iar o parte dintre acestea deveniseră deja titluri executorii la momentul scoaterii lor din circuitul civil. Celelalte au devenit titluri executorii ulterior, la împlinirea termenului legal de formulare a plângerii contravenționale.

Prin această conduită, inculpatul ar fi împiedicat transmiterea proceselor-verbale către organele fiscale competente, cu consecința neîncasării de către cele 19 unități administrativ-teritoriale beneficiare a sumelor reprezentând amenzi contravenționale. În acest mod, bugetele unităților administrativ-teritoriale respective ar fi fost prejudiciate cu suma totală de 108.521 de lei.

Ionuț Dumitru a fost trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, fiind vorba despre 55 de acte materiale.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.