0 2 minute 3 ore

Planul Roșu de Intervenție, activat în Sibiu după un posibil focar de toxiinfecție alimentară

Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă seară, în județul Sibiu, după ce mai multe persoane aflate la o sală de evenimente din orașul Avrig au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, la fața locului au fost evaluate medical 30 de persoane, dintre care 29 de adulți și un minor. În urma evaluării, 19 adulți și un minor în vârstă de 16 ani au fost transportați la spital.

Pentru intervenție au fost mobilizate trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, șase ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială pentru transport personal și victime multiple. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Sibiu a intervenit cu cinci echipaje de tip B, iar alte trei echipaje din tura de zi au fost consemnate pentru intervenție în caz de nevoie.

Ulterior, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. Misiunea de acordare a îngrijirilor medicale s-a desfășurat cu echipaje multiple la fața locului.