0 2 minute 4 ore

Trump îi cere lui Vance să se concentreze pe criminalitate și corupție, nu pe un acord cu Iranul

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a transmis vicepreședintelui J. D. Vance să își îndrepte „toată atenția” către criminalitatea și corupția din orașele și statele americane conduse de democrați, potrivit unei declarații făcute de președintele american pe rețelele de socializare.

Trump a afirmat că bugetul american ar putea fi echilibrat rapid prin combaterea acestei activități criminale la scară largă și a susținut că „corupția este în sângele conducerii democrate”. El a menționat state precum Minnesota, California și Illinois, despre care a spus că sunt „slab administrate” și că „miliarde de dolari sunt furați în fiecare lună”.

„Nu avem nevoie de un acord cu Iranul”

În aceeași intervenție, președintele american a declarat că nu este necesar un acord cu Iranul. „Acele vremuri au trecut de mult. Avem banii lor, sute de miliarde de dolari, și avem strâmtoarea lor!”, a transmis Trump.

Vance își asumase anterior un rol de mediator în încercarea de a pune capăt conflictului cu Iranul, iar după înfrângerea republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului s-a distanțat de războiul lui Trump. Vicepreședintele a pus sub semnul întrebării demersul președintelui și a dat vina pe „războiul cu Iranul” pentru pierderile republicanilor din alegerile intermediare. El a mai declarat că recomandările sale de a pune capăt războiului au fost „un sfat înțelept”.

J. D. Vance este considerat unul dintre principalii pretendenți la vârful SUA în alegerile prezidențiale din 2028.