Maia Sandu: Republica Moldova vizează finalizarea negocierilor de aderare la UE până în 2028
Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la începutul anului 2028. Obiectivul a fost anunțat de președinta Maia Sandu la Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene, organizată la Chișinău.
Potrivit Președinției Republicii Moldova, șefa statului a subliniat că anul 2027 trebuie să fie unul al rezultatelor concrete, în special în ceea ce privește implementarea reformelor. Ea a precizat că țara a înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negociere.
„Comisia Europeană a menționat, pentru prima dată, că obiectivul de a încheia negocierile până la începutul anului 2028, deși ambițios, este realizabil”, se arată în comunicatul citat.
Maia Sandu a declarat că aceste progrese au fost înregistrate în pofida războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a crizelor energetice și a tentativelor de destabilizare a țării. Ea a adăugat că rezultatele Republicii Moldova trebuie recunoscute prin decizii concrete ale statelor membre, pe bază de merit.
„Nu toate deciziile privind extinderea depind de noi. Dar un lucru sigur depinde de fiecare dintre noi: ce fel de țară construim acasă. O țară în care legea este respectată. În care oamenii pot munci și trăi în siguranță. În care suntem liberi, suntem respectați și îi respectăm pe ceilalți. Aceasta este Moldova pe care trebuie să o construim, indiferent de cât de dificil este drumul. Și aceasta este Moldova pe care vrem să o aducem în Uniunea Europeană”, a afirmat Maia Sandu.
Șefa statului a pledat totodată pentru mecanisme europene mai ferme care să garanteze respectarea statului de drept și continuarea reformelor și după aderare. Ea și-a exprimat dorința ca parcursul european să nu poată fi inversat.
De asemenea, Maia Sandu a subliniat că, indiferent de dificultățile procesului de aderare, responsabilitatea construirii unui stat funcțional, în care legea este respectată, revine cetățenilor și instituțiilor Republicii Moldova.