Ce investigații s-au demarat după anularea alegerilor. Ministrul Justiției: „Adevărul este prioritar”.
Ministrul Justiției și adevărul pierdut printre anchete
Radu Marinescu, Ministrul Justiției, întruchipează speranța de aflare a adevărului, dar cât de reală este această speranță? După anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut de către Curtea Constituțională, anchetele se succed într-un ritm frumos doar pe hârtie. Casele parchetului fierb de dosare privind influențarea rezultatului, finanțări obscure, spălări de bani și atacuri cibernetice. Dar probele, vorbim despre ele, se mișcă la pas de melc.
Ministrul discursurilor bine lustruite ne spune că „avem nevoie de adevăr mai mult decât orice”. Simplu de spus, nu-i așa? Dar cât de multă nevoie avem de respectarea legii, într-o țară unde ilegalitatea pare să fie hobby-ul preferat al prea multor actori?! Anchetele se desfășoară „in rem”. Da, acest cuvânt tehnic te face să dormi liniștit știind că adevărul alegerilor e pe cale să iasă la lumină, nu-i așa?
Cibernetică, bani murdari și mult mister
Și totuși, ce avem aici? Investigarea posibilelor atacuri cibernetice? Despre implicarea Rusiei nici nu putem îndrăzni să întrebăm, de parcă simpla rostită a cuvântului ar dărâma castelul fragil al anchetelor. Desigur, domnul Marinescu își păstrează poziția neutră declarând că nu spune nimic fiindcă „nu e cazul”. Este fascinant cum chiar ministrul refuză să clarifice ce se întâmplă, invocând confidențialul. Păi ce ne rămâne de făcut? Să speculăm!
Aflăm că „organele judiciare lucrează” cu metode atât de avansate, încât noi, cetățenii de rand, abia reușim să înțelegem câte o foaie rupă de la vreun dosar desecretizat la repezeală. Așa muncă titanică, iar rezultatele… inexistente!
Dosare peste dosare. Răbdarea, cea mai bună calitate?
Dincolo de toate promisiunile vagi, aflăm că există „dosare deschise” și surpriză: procesele urmează toate căile juridice posibile. Din păcate, în țara unde suspansul e sport național, aceste căi sunt mai ocolitoare decât drumurile de munte. Cum bine afirmă domnul ministru, „preocupările noastre legitime nu echivalează cu demonstrarea juridică”. Dar oare cine să aducă acea demonstrare? Nu cumva cei care amână și vorbesc pe ocolite?
Parcă pentru a ridica tonul așteptărilor, ni se cere răbdare. Multă răbdare. De parcă nu am exersat deja destul în decenii întregi de așteptare pentru „deplină siguranță juridică”. Și ce facem între timp? Urmărim spectacolul teatrului legislativ unde adevărul e doar o piesă pierdută printre decoruri?
Adevărul rămâne închis între uși grele
Cine este Călin Georgescu? De ce să nu fie chemat la audieri? Evident, pentru că ar fi „neprincipial” ca ministrul să sugereze cine ar trebui să treacă pragul sălilor de judecată. Serios? Deci, orice politică ambiguă este mai buna decât claritatea. De ce simplifica problemele când le poți complica și mai mult?
În fața acestui spectacol grotesc, rămânem cu o întrebare: cât de profundată adevărata dorință pentru justiție dacă totul trenează în ambiguitate? Adevărul nu ar trebui să stea ascuns în sertare până la perimare.
