Emil Boc, propus pentru judecător CCR: Predoiu – Are expertiză juridică
Numele lui Emil Boc agitat pentru Curtea Constituțională
Este ceva aproape grotesc să vezi numele unui primar, un fost premier, acum propus pentru un scaun la Curtea Constituțională. Emil Boc, omul care a trecut prin toate funcțiile posibile, este acum în centrul unei discuții pline de presiuni politice. Dar ce calificări are un primar, fie el și de la Cluj-Napoca, pentru o astfel de poziție vitală în arhitectura juridică a țării? Știm că Boc a profesat dreptul și a manevrat legi din postura de șef al Executivului, dar suficient pentru a decide pe cazuri constituționale? Cătălin Predoiu consideră că da.
În mod tipic pentru aceste jocuri ale culiselor, Predoiu s-a lansat în elogii. „Domnul Boc are expertiză pentru a fi magistrat”, afirmă acesta – cu o naturalețe neconvingătoare. Se uită însă un detaliu uriaș. Judecătorii CCR nu sunt, de fapt, magistrați, ci figuri intens politizate. Este Boc soluția salvatoare sau doar încă o piesă de șah mutată de la Cotroceni?
O Curte Constituțională mereu sub orchestrele partidelor
Discuțiile pentru cele trei posturi care urmează să fie eliberate în luna iunie sunt deja încinse. Favoriți? Boc desigur, dar nu este singur. Șeful Curții de Conturi, Mihai Busuioc, și Csaba Asztalos sunt și ei aduși în discuție. Trebuie precizat că două numiri vor fi de competența Parlamentului, iar una revine direct șefului statului. Toată această partajare fățișă a puterii între partide nu face altceva decât să întărească suspiciunile privind cât de independente sunt deciziile CCR.
Boc nu este doar „candidatul lui Cotroceni”. El este simbolul continuității unui sistem unde numirile strategice ascund de fapt calcule electorale viitoare. Nimeni nu pare preocupat de integritatea CCR – cu siguranță nu oamenii care negociază aceste posturi ca trofee împărțite pe masa coaliției de guvernare.
Mandate lungi și interese scurte
Un mandat de nouă ani la CCR este mult mai mult decât o simplă „poziție publică”. Este un loc de unde se decide direcția unei țări. Când judecătorii Livia Stanciu, Varga Attila și Marian Enache își vor încheia mandatele, noii veniți vor prelua ștafeta influenței. Întrebarea este ce vor face cu ea? Istoria a demonstrat că CCR nu a fost niciodată un exemplu de puritate decizională; dimpotrivă, a suferit de pe urma unui flux continuu de dorințe politice injectate în însăși esența sa.
Revenind la Emil Boc, este în joc reputația sa, dar și compromisurile. Cine își poate imagina că odată numit acolo, nu va urma interese dictate de oamenii care l-au susținut? Cine mai crede, în aceste condiții, într-o justiție fără pată?
