Vodafone România lansează GEN10, un program pentru descoperirea viitoarelor talente sportive
Vodafone România a anunțat lansarea proiectului GEN10, o inițiativă dedicată descoperirii și susținerii următoarei generații de campioni ai României. Programul se desfășoară cu sprijinul Nadiei Comăneci și al lui Ciprian Marica, care vor îndeplini rolul de mentori pentru copiii selectați.
Pe parcursul unui an, copiii incluși în program vor beneficia de îndrumarea celor doi sportivi și a echipelor acestora, precum și de susținere financiară din partea Vodafone pentru practicarea gimnasticii și a fotbalului.
O platformă digitală pentru copiii din toată țara
Nedim Baytorun, CEO al Vodafone România, a explicat că proiectul a pornit de la discuțiile purtate cu familiile și părinții, care și-au exprimat încrederea că Vodafone poate construi platformele potrivite pentru a le asigura copiilor un viitor bun. El a precizat că GEN10 este o platformă digitală prin care părinții din toată țara, indiferent dacă locuiesc în zone rurale sau în orașe, pot încărca videoclipuri cu copiii lor în timp ce fac exerciții. Nadia Comăneci și Ciprian Marica vor evalua fiecare copil în parte.
„România este țara legendelor sportului cu Nadia Comăneci și mulți alții, creatoarea notei 10 perfecte. Așadar, visul nostru este să avem mai multe note 10 perfecte în viitor și, dacă noi, ca Vodafone, putem contribui la asta, ar fi minunat”, a declarat Nedim Baytorun.
Nadia Comăneci și Ciprian Marica, mentori pentru tinerii sportivi
Cei doi campioni le vor oferi tinerelor talente îndrumare directă și lecții desprinse din propriul parcurs către performanță. La evenimentul de lansare a proiectului, Ciprian Marica a subliniat importanța implicării companiilor în susținerea sportului.
„O companie importantă din România alege să se implice, iar implicarea face diferența. GEN10 este o campanie care ne dă și mie, și Nadiei, oportunitatea de a descoperi o nouă generație de 10 pentru România, de a-i ghida și a-i îndruma pe acești tineri care își doresc să facă lucrul acesta și care au potențial. Sperăm să fim inspirați și totodată să avem un vibe bun, astfel încât să avem cât mai mulți copii, cât mai mulți părinți care vor fi implicați, vor filma copiii. Talentul trebuie să deschidă ușa”, a spus Ciprian Marica.
Nadia Comăneci a evidențiat rolul platformei digitale în a oferi șansa la vizibilitate copiilor din locuri izolate, care altfel nu ar avea posibilitatea să fie descoperiți.
„Mă bucur că folosim această platformă. Anul acesta a fost și aniversarea a 50 de ani de la primul 10 și ne-am gândit că trebuie să facem ceva, să creăm ceva pentru acești copii care încă știu despre noi, despre ce am făcut noi în sportul pe care l-am practicat. Sunt foarte mulți copii din locuri izolate care nu au posibilitatea să fie văzuți, dar cu siguranță acești copii au un telefon și, atunci, creezi această competiție și implicare de a face parte din această campanie, din această mișcare. Sperăm ca această campanie și această mișcare cu Vodafone să fie doar un start pentru toată lumea ca să înțeleagă că omul se educă atunci când este mic, iar lucrul cel mai important pentru a educa copilul cu valori este sportul”, a declarat Nadia Comăneci.