Punctul de frontieră Racovăț, închis după incidentul cu dronă. Coadă de 15 autoturisme la graniță
Punctul de trecere a frontierei Racovăț-Diakivți, situat în nordul Moldovei, a fost închis joi, 24 septembrie, după ce o dronă a pătruns în spațiul aerian al României și s-a prăbușit în județul Suceava, în apropierea localității Solca.
Începând cu ora 8:00, niciun autoturism nu a mai putut trece frontiera prin acest punct dintre România și Ucraina, nici dinspre, nici către țara vecină. La momentul închiderii, aproximativ 15 autoturisme așteptau să treacă punctul de frontieră.
Autoritățile au precizat că măsura a fost luată din motive de siguranță. Potrivit Poliției de Frontieră, decizia de închidere a punctului a fost adoptată de partea ucraineană, ca urmare a semnalării unor amenințări cu drone în spațiul aerian al Ucrainei.
Incidentul care a dus la această situație a avut loc în cursul dimineții. Drona a intrat în spațiul aerian al României prin zona județului Botoșani, iar autoritățile au emis un mesaj RO-Alert în jurul orei 6:26, atât pentru locuitorii din Botoșani, cât și pentru cei din Suceava.
La momentul detectării, drona se afla pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România. Militarii au decolat cu două avioane F-16 pentru a supraveghea situația, însă drona a pătruns pe cerul României, unde a zburat timp de aproximativ patru minute, înainte de a se prăbuși în județul Suceava, lângă localitatea Solca.
Conform primelor informații, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.