Norii de cenușă sufocă Craiova: sute de familii dau statul în judecată pentru aer
0 4 minute o oră

Sute de locuitori din Craiova dau în judecată autoritățile din cauza poluării

Sute de locuitori din Craiova au acționat în instanță Ministerul Mediului, Primăria Craiova, Agenția Națională pentru Mediu și Direcția Județeană de Mediu Dolj, acuzând autoritățile că nu au luat măsurile necesare pentru a-i proteja de poluarea produsă de termocentrala orașului. Oamenii spun că de trei ani trăiesc un calvar din cauza cenușii care le afectează sănătatea și viața de zi cu zi.

În cartierul Bariera Vâlcii, cenușa este prezentă peste tot, iar locuitorii susțin că nu doar oamenii au de suferit, ci și animalele. „Asta-i numai cenușă. S-a strâns într-o lună de zile, pentru că noi curățăm frecvent”, a declarat Ramona Fâlcu, care locuiește chiar lângă termocentrală.

Aceasta povestește că a făcut ani de zile sesizări către autorități din cauza poluării masive care i-ar fi îmbolnăvit tatăl. „Trăim un coșmar zilnic. Nu știu cât vom mai rezista psihic. Mi-am pierdut și tatăl din cauza acestei poluări, pentru că, având un cancer descoperit târziu, medicii oncologi ne-au spus că factorul declanșator al acestei boli este poluarea”, a spus femeia.

Și alți locuitori din zonă relatează probleme de sănătate. „Am bronșită de la cenușa asta. Când începe termocentrala să dea cenușa asta, nu ies afară din casă”, mărturisește o localnică. Un tânăr din cartier spune că situația este deosebit de dificilă: „Este foarte greu de rezistat. Gândiți-vă că sunt foarte mulți oameni cu copii mici, nu putem să vedem la cinci metri din cauza cenușii.”

Măsurători alarmante și acțiune în instanță

Măsurătorile efectuate în lunile martie și aprilie au arătat că limitele legale de poluare au fost depășite timp de 28 de zile, aproape cât limita admisă pentru un an întreg. În acest context, aproximativ 200 de localnici, ajutați de o asociație, au decis să își caute dreptatea în instanță.

„Autoritățile locale, dar și de mediu nu și-au făcut treaba, nu au luat destule măsuri pentru a proteja populația de poluare. Primăria Craiova nu a adoptat un plan de calitate a aerului pe care ar fi trebuit să-l adopte încă din 2020”, a declarat Raluca Petru, reprezentanta asociației care a depus plângerea.

Reacțiile autorităților

Gheorghe Călinoiu, comisar șef al Gărzii de Mediu Dolj, susține că instituția pe care o conduce a aplicat deja sancțiunile maxime disponibile: „Eu aș da în judecată pe cel care poluează. Am dat maxim: amendă maximă, notificare prin centrul autorizat în vederea suspendării. Noi mai mult de atât nu aveam ce să facem.”

Conducerea Termocentralei Craiova a refuzat să comenteze situația. În schimb, primarul Olguța Vasilescu a reacționat într-o postare pe o rețea socială, susținând că în spatele plângerilor s-ar afla motive politice și că problema ar trebui soluționată la nivelul Guvernului.

Anterior, premierul Ilie Bolojan a explicat că nu au mai fost alocate fonduri pentru modernizarea centralei, deoarece s-au cheltuit deja peste 160 de milioane de euro fără ca problemele să fie rezolvate.