Accident rutier grav în județul Mureș: două persoane au murit și patru au fost rănite
Un accident rutier soldat cu două decese și patru răniți a avut loc duminică, 13 septembrie, în localitatea Gornești, județul Mureș. Două autoturisme s-au ciocnit pe DN15, iar în urma impactului două persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș. Două persoane au fost găsite încarcerate în autoturisme, iar echipajele au activat codul roșu de intervenție. Deși victimele au fost scoase din vehicule, pentru ambele a fost prea târziu, cauza decesului fiind leziunile grave, incompatibile cu viața.
Celelalte patru persoane implicate în accident au beneficiat de primul ajutor. Pentru trei dintre ele, printre care se află și un copil, a fost activat codul galben de intervenție.
Potrivit ISU Mureș, la locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale dotate cu module de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.
Toate victimele au fost transportate la secția de primiri urgențe a spitalului din Târgu Mureș. Circulația rutieră a fost restricționată pe durata intervenției echipajelor de salvare.