Instanțele din România aplică de marți un nou mecanism de repartizare a dosarelor
Toate judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România aplică de marți o nouă procedură de gestionare a activității, în funcție de capacitatea de procesare a fiecărei instanțe. Mecanismul, cunoscut drept „normare”, stabilește câte dosare poate prelua într-o zi o instanță, în raport cu numărul de judecători și cu nivelul instanței. Scopul este corelarea volumului de dosare repartizat judecătorilor cu o capacitate realistă de procesare, iar cauzele care depășesc acest plafon rămân temporar în așteptare și sunt repartizate ulterior.
Cum funcționează normarea
În primul an de aplicare, o judecătorie cu patru judecători va avea o capacitate de 576 de dosare pe an pentru fiecare judecător, adică 2.304 dosare anual pentru întreaga instanță. Raportată la zilele calendaristice, capacitatea zilnică este de aproximativ 6,31 dosare.
Dacă într-o zi sunt înregistrate mai multe cauze decât capacitatea disponibilă, dosarele care nu pot fi repartizate nu sunt pierdute și nici respinse, ci rămân în așteptare și sunt preluate în zilele următoare. De exemplu, dacă pe 15 septembrie sunt înregistrate șapte dosare, șase vor fi repartizate, iar unul rămâne în așteptare. Pe 16 septembrie, instanța va repartiza dosarul rămas și alte cinci dosare noi, două rămânând în așteptare. Pe 17 septembrie, cu doar trei dosare noi, se repartizează cele două rămase anterior și cele trei noi, iar diferența de capacitate se reportează pentru ziua următoare. Astfel, pe 18 septembrie, cele șapte dosare înregistrate pot fi repartizate, folosind capacitatea zilei plus dosarul reportat.
Ce cauze sunt exceptate
Mecanismul nu se aplică tuturor tipurilor de cauze în același mod. Încuviințările de executare silită sunt excluse: nu sunt luate în calcul la stabilirea capacității zilnice și se repartizează peste această capacitate, fără a o diminua. De exemplu, dacă pe 15 septembrie sunt șapte dosare obișnuite și trei încuviințări de executare silită, toate cele trei încuviințări se repartizează, iar dintre dosarele obișnuite se repartizează șase, unul rămânând în așteptare.
Cauzele prioritare, cum sunt ordinele de protecție, sunt luate în calcul la capacitatea zilnică, dar trebuie repartizate imediat, chiar dacă se depășește limita. Dacă pe 15 septembrie sunt zece ordine de protecție, toate se repartizează de îndată, iar cele patru cauze care depășesc capacitatea de șase dosare se impută capacității zilei următoare, care devine disponibilă doar pentru două dosare. Lista completă a cauzelor exceptate și prioritare este prevăzută în anexa Hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1642.
De unde provin cifrele
Capacitatea de referință a fost stabilită pornind de la cel mai recent raport al Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției, prin raportare la media europeană, cu excluderea României. Media indică 288 de dosare pe an pentru un judecător de judecătorie, 192 pentru un judecător de tribunal și 119 pentru un judecător de curte de apel. Trecerea la această capacitate se face etapizat: în primul an, capacitatea este dublul mediei europene (576, 384 și 238 dosare), în al doilea an de 1,5 ori mai mare, iar din al treilea an se ajunge la media europeană.
România are de trei-patru ori mai multe dosare noi decât media europeană
Argumentul principal pentru introducerea mecanismului este volumul foarte mare de cauze. Numărul dosarelor nou-intrate în instanțele din România a crescut cu peste 27% între 2020 și 2024, iar în ultimii ani volumul a fost de trei până la patru ori mai mare decât media europeană. În același timp, schemele de judecători și grefieri au rămas, în linii mari, la același nivel în ultimii zece ani. Capacitatea de muncă a sistemului are limite fizice: anul are 365 de zile, dintre care aproximativ 250 sunt lucrătoare, săptămâna are cinci zile de lucru, iar ziua de muncă are opt ore. În aceste condiții, volumul tot mai mare de cauze face dificilă menținerea unui standard ridicat de calitate a actului de justiție.
Noua procedură încearcă să introducă o legătură între numărul de cauze primite și capacitatea efectivă de procesare, astfel încât dosarele care depășesc această capacitate să fie preluate ulterior, iar cauzele urgente sau exceptate să beneficieze în continuare de un regim distinct. Implementarea mecanismului începe la 15 septembrie în toate judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România.