Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, pe rolul Curții de Apel București
Curtea de Apel București judecă luni, 28 septembrie, al doilea termen din procesul în care Călin Georgescu, Horațiu Potra și 20 de presupuși mercenari sunt acuzați de tentativă la lovitură de stat. Cei doi au ajuns la sediul instanței, unde au fost întâmpinați de mai mulți susținători, însă nu au făcut declarații.
Primul termen al procesului a fost pe 9 septembrie, iar de la acest al doilea termen ar urma să înceapă propriu-zis judecata. Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului General după ce Horațiu Potra și grupul de persoane care îl însoțeau au fost opriți în trafic, în decembrie 2024, în timp ce se îndreptau spre București.
Planul de deturnare a protestului din 8 decembrie 2024
Potrivit anchetei, procurorii au reținut că pe 7 decembrie 2024, la un centru de echitație din Ilfov, Călin Georgescu și Horațiu Potra au pus în aplicare un plan prin care urma să fie deturnat un protest de susținere față de fostul candidat la prezidențiale. La întâlnirea organizată într-un cadru privat ar fi participat Potra, Georgescu, Sechilă și Marian Burcea, garda de corp a lui Georgescu.
După această întâlnire, Georgescu l-ar fi contactat pe liderul organizației de extremă dreapta Frăția Ortodoxă, Dan Grăjeanu, căruia i-ar fi transmis că în ziua următoare va da un îndemn concret: „viața sau țara”. Procurorii susțin că întâlnirea, coordonată de Georgescu, a fost una premergătoare unor evenimente destabilizatoare menite să creeze haos și nesiguranță.
Rolul atribuit mercenarilor lui Potra
Protestul cerut de Georgescu, inclusiv printr-o apariție la un post TV, ar fi urmat să aibă loc pe 8 decembrie 2024 în fața Catedralei Mântuirii Neamului, iar participanții urmau să fie folosiți drept masă de manevră pentru acțiuni subversive. Anchetatorii susțin că protestul ar fi trebuit deturnat prin violențe.
Horațiu Potra s-ar fi ocupat de adunarea mai multor persoane care să participe la protest, inclusiv a mercenarilor care aveau arme asupra lor. 20 dintre aceștia sunt trimiși în judecată alături de Georgescu și Potra. Procurorii au arătat că mercenarii ar fi fost înarmați cu materiale pirotehnice de mare putere și aveau asupra lor un număr extrem de mare de obiecte periculoase, urmând să creeze un climat de teroare în cadrul protestului prin care susținătorii lui Georgescu urmau să ceară reluarea turului doi.
Ancheta descrie situația drept o operațiune paramilitară de destabilizare națională. Surse judiciare au explicat că grupurile de oameni în mijlocul cărora se detonează materiale pirotehnice se comportă frecvent într-un mod care duce la consecințe dezastruoase, nedorite sau neanticipate de membrii grupului, iar orice dezastru al mulțimii implică de obicei un anumit tip de panică și dezorganizare.
Alte dosare penale
Între timp, Călin Georgescu s-a ales cu un dosar penal instrumentat de DIICOT, după ce a fost acuzat de un om de afaceri că l-ar fi înșelat cu un milion de euro.