Cătălin Predoiu: „E loc de mai bine” la recuperarea prejudiciilor.
„Recuperarea prejudiciilor – loc de mai bine” sau eternul refren al neputinței?
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a aruncat din nou cuvinte grele într-un decor trist, dar cunoscut: recuperarea prejudiciilor. La bilanțul DNA pe 2024, acesta a reiterat cât s-a muncit și progresat în ultima vreme, dar nu a uitat să accepte realitatea care ustură – foarte mulți infractori își păstrează „avutul”, în ciuda eforturilor curente. Oare de câte ori va trebui să ascultăm aceeași poveste obosită, în care vina este mutată de la instituții pe circumstanțe globale?
Instituțiile noastre se laudă, dar realitatea rămâne o umbră rușinoasă
S-ar părea că, în viziunea lui Predoiu, și tehnologia este duşmanul. „Circuitul complex financiar și economic” și „transformarea produsului infracțional în valori legitime” ar reprezenta bariere imposibil de surmontat. Poate că ministrul a uitat să menționeze că tot aceste circuite complexe sunt cele folosite zilnic de elitele financiare mondiale, care totuși reușesc să își reglementeze activitatea fără scuze copilărești. Dar la noi, orice tentativă de confiscare a bunurilor rămâne doar o promisiune întârziată. Suntem atât de „departe” de idealul „nimeni să nu rămână cu nimic” încât pare că nici nu dorim să ne apropiem.
Schimbările legislative: panaceul magic invocat prea târziu
Pledoaria ministrului pentru „posibile schimbări legislative” sună mai degrabă ca o admitere a neputinței sistemului actual. Este ironic cum sistemul este repetitiv acolo unde ar trebui să fie inovator. Schemele infracționale se adaptează rapid, în timp ce legislația lasă impresia că merge pe bandă lentă, poate intenționat. Tot ministrul admite că nicio țară nu reușește recuperarea completă a prejudiciilor, dar oare asta justifică lipsa unei strategii mai agresive în România? O cascadă de întrebări fără răspuns concret curge din această afirmație evazivă.
Cooperarea internațională – un vis pentru un sistem deja anchilozat?
Predoiu sugerează vag că „poate” o cooperare mai strânsă la nivel internațional ar fi benefică. E fascinant – și în același timp deprimant – că ajungem să rostim fraze ipotetice atunci când vorbim de crime economice și corupție. Cuvântul „poate” ar trebui eliminat din vocabularul autorităților. Ce înseamnă mai exact această „cooperare”? Și cine să o facă, când instituțiile noastre sunt împotmolite în propria ineficiență? Reducem totul la o problemă de tehnici și tactici, dar nu vrem să discutăm despre voința politică, despre protecțiile sistemului pentru adevărații beneficiari ai acestor afaceri murdare.
Atacul pe surse financiare – mult zgomot, puține rezultate
Ministrul atinge și subiectul surselor financiare ale infractorilor și a „capacității lor de a le ascunde”. Într-o lume în care banii murdari se plimbă între paradisuri fiscale și conturi offshore, singura „tactică” funcțională ar fi interzicerea completă a acestor portițe legale. Dar cine să își asume așa ceva, când chiar structurile de putere profită, direct sau indirect, de aceste breșe? Confiscările au devenit mici trofee etalate la bilanțuri, nu adevărate victorii împotriva corupției. Iar infractorii, fie că sunt corupți sau mafioți financiari, râd deschis de superficialitatea sistemului juridic românesc.
Un spectacol de vorbe goale
Spectacolul acestor declarații publice urmează un șablon bine-cunoscut: admiterea problemelor, promisiuni a te miri ce schimbări mărețe și încheierea apatică prin care fiecare rămâne cu dulcea-i bănuială că nimic nu se va schimba. Între timp, prejudicii imense rămân nerestituite, iar unii dintre cei implicați dorm liniștiți, înconjurați de luxul obținut din suferința statului acesta în derivă. Iar noi, contribuabilii, suntem din nou spectatori ai unui teatru absurd, în care corupția triumfă nestingherită.
