PNL pierde definitiv procesul cu AEP: trebuie să restituie 14 milioane de lei
0 2 minute 3 săptămâni

PNL, obligat să returneze 14 milioane de lei folosiți pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă

Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul prin care Autoritatea Electorală Permanentă a cerut restituirea sumei de 14 milioane de lei. Banii fuseseră folosiți în anul 2024 pentru promovarea cărții „Un ostaș în slujba țării”, semnată de Nicolae Ciucă, pe atunci candidatul liberalilor la alegerile prezidențiale.

Decizia finală a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Până în prezent, reprezentanții PNL nu au oferit un punct de vedere cu privire la hotărârea instanței.

Potrivit informațiilor, perioada în care au fost cheltuiți cei 14 milioane de lei s-a suprapus practic cu campania electorală pentru alegerile europarlamentare și locale din același an, iar partidul a solicitat decontarea acestor sume.

Autoritatea Electorală Permanentă a virat inițial banii, însă după o verificare reprezentanții instituției au constatat că au fost plătite de două ori cheltuielile pentru aceeași campanie și că promovarea cărții lui Nicolae Ciucă nu se înscria în activitatea pentru campania de la alegerile europarlamentare și locale.

În paralel, PNL se confruntă cu datorii acumulate în timpul ultimelor campanii electorale, care depășesc 100 de milioane de lei.