0 1 minut 3 ore

Donald Trump vrea să redenumească un ocean după numele său sau al Statelor Unite

Președintele american Donald Trump a declarat, în cadrul unui miting desfășurat sâmbătă în Clarksville, Tennessee, că analizează posibilitatea redenumirii Oceanului Atlantic sau a Oceanului Pacific, propunând nume precum „Oceanul Trump” sau „Oceanul Americilor”.

Liderul de la Casa Albă a precizat că și-ar dori ca această schimbare să se producă înainte de finalul mandatului său.

Inițiativa nu este singulară. Trump a susținut anterior redenumirea Golfului Mexic în Golful Americii și a semnat un ordin prin care se propunea schimbarea denumirii Lacului Ontario în Lacul America.

De asemenea, președintele american a sugerat redenumirea Strâmtorii Ormuz în Strâmtoarea Trump și a publicat o hartă în care propunea transformarea statului New Mexico în New America.