Protestul crescătorilor de animale continuă în Piața Victoriei; reprezentanții oierilor, chemați la Cotroceni
Protestul crescătorilor de animale a continuat miercuri în Piața Victoriei, după ce manifestația de marți a degenerat în confruntări între protestatari și jandarmi. O parte dintre fermieri au rămas peste noapte în Capitală și cer autorităților soluții pentru problemele din zootehnie.
La primele ore ale dimineții, aproximativ 70 de protestatari se aflau în fața Guvernului, iar numărul acestora a început să crească treptat. Oamenii cer, printre altele, redeschiderea exporturilor de ovine și caprine și soluții privind gestionarea focarelor de boli la animale.
Unul dintre ciobanii aflați în Piața Victoriei a declarat că fermierii vor ca protestul să rămână pașnic și a acuzat lipsa unor soluții concrete din partea autorităților. „Nimeni nu vine să ne dea o soluție, ne descurcăm foarte greu. Ne dorim să nu mai fie omorâte animalele, să fie exportul deschis și să vină cineva să ne spună ceva concret. Nimeni nu vine”, a afirmat acesta. Fermierii solicită să intre în sediul Guvernului pentru a discuta cu premierul Ilie Bolojan.
Reprezentanții oierilor au fost chemați la Palatul Cotroceni
Reprezentanții crescătorilor de animale aflați la protest în Piața Victoriei au fost chemați la Palatul Cotroceni pentru a discuta lista de măsuri și revendicări depuse de fermieri. După întâlnire, aceștia s-au declarat încrezători și au spus că au primit asigurări că problemele lor vor fi o prioritate pentru noul Guvern.
Bilanțul intervenției forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că protestul din Piața Victoriei s-a încheiat. Potrivit instituției, au fost întocmite trei dosare penale pentru fapte de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare publică și distrugere, precum și portul sau folosirea de obiecte periculoase.
47 de persoane au fost conduse la sediile unităților de poliție pentru verificări și documentarea faptelor. Dintre acestea, față de șase persoane a fost dispusă măsura reținerii. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, au fost aplicate 24 de amenzi, în valoare totală de 46.000 de lei.
Pe timpul protestului, echipajele medicale au acordat sprijin pentru 32 de persoane care au prezentat diverse stări de rău, printre care lipotimie, dureri toracice și amețeli. Nouă persoane au fost transportate la unități medicale. MAI precizează că activitățile operative continuă, iar polițiștii și jandarmii fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în fapte penale sau contravenționale. Cercetările se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Jandarmii au verificat mai multe mașini aflate în zona Pieței Victoriei, în urma protestului violent de marți. Potrivit unor protestatari, câțiva oieri ar fi fost reținuți de forțele de ordine.
Reacții politice
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că nemulțumirile fermierilor sunt reale și că Guvernul trebuie să poarte un dialog direct cu aceștia și să vină cu soluții concrete. El a criticat însă violențele produse marți în Piața Victoriei și a acuzat formațiunile politice extremiste că au contribuit la dezinformare și la incitarea la violență.
Negrescu a susținut că România trebuie să insiste la nivel european pentru resurse financiare consistente pentru agricultură, politica de coeziune și componenta socială, în contextul negocierilor pentru viitorul buget multianual al UE.