FIFA va vinde gazonul de pe stadionul finalei Cupei Mondiale cu 450 de dolari pe bucată
Într-o decizie care a stârnit controverse, FIFA a comunicat că va oferi spre vânzare bucăți de gazon de pe stadionul MetLife din New Jersey, locul unde se va desfășura finala Cupei Mondiale pe 19 iulie 2026. Prețul fixat pentru fiecare bucată este de 450 de dolari, o inițiativă care a generat critici intense în urma prețurilor exorbitante ale biletelor pentru acest turneu.
Conform informațiilor apărute în mass-media, dimensiunile fiecărui segment de gazon sunt de 17,5 pe 17,5 pe 17,5, dar FIFA nu a clarificat dacă aceste măsurători sunt în inci, centimetri sau milimetri, ceea ce a ridicat semne de întrebare printre fani și colecționari.
Pe site-ul oficial al FIFA, fanii sunt invitați să achiziționeze o „piesă autentică din istoria fotbalului”. Oferta include un fragment din suprafața de joc, livrat într-un suport din acrilic de calitate superioară, împreună cu un stick USB destinat să garanteze autenticitatea acestuia. Această oferte se prezintă ca o piesă de colecție rară, concepută special pentru pasionații sportului cu balonul rotund.
FIFA subliniază și faptul că memoria USB nu doar certfică autenticitatea produsului, ci și adaugă un aspect modern și elegant acestui articol exclusivist, destinat colecționarilor și susținătorilor fotbalului.
Cu toate acestea, nu lipsesc criticile la adresa calității gazonului de la MetLife. Jucători și antrenori din întreaga lume au exprimat îngrijorări cu privire la suprafața artificială, utilizată pentru meciurile echipelor de fotbal american, New York Giants și New York Jets. Aceștia consideră că această suprafață ar putea afecta performanțele sportivilor în competiții de o asemenea amploare.
În plus, FIFA a anunțat prețuri variate pentru biletele de acces la finală, care ajung la valori amețitoare, de la 32.970 de dolari pentru biletele standard, până la 34.500 de dolari pentru cele de ospitalitate care includ servicii de catering. Aceste tarife ridicate reflectă atât interesul continuu pentru eveniment, cât și controversele legate de accesibilitatea acestuia pentru fanii obișnuiți.