Cum a reușit un tânăr din București să supraviețuiască unei tragedii în care au decedat aproape 800 de persoane. Struma, „sicriul plutitor” plecat din Constanța.

În zorii zilei de 24 februarie 1942, David Stoliar, un tânăr din București care avea atunci doar 19 ani, s-a aflat în mijlocul unui coșmar naval ce a avut un impact profund asupra istoriei maritime și evreiești. Nava Struma, un vechi vas de transport, s-a scufundat în apele înghețate ale Mării Negre, ducând cu sine aproape 800 de oameni, în majoritate evrei ce căutau refugiu din România în perioada sumbră a antisemitismului crescut. Struma, cu motorul aproape nefuncțional, a devenit simbolul disperării și al neajunsurilor, păstrând în istorie amintirea unei tragedii umane de proporții.

Contextul istoric al tragediei

Decizia de a pleca cu Struma din Portul Constanța are rădăcini adânci în contextul politic al vremii. România, sub influența Germaniei naziste, a început să implementeze politici de intransigență antisemită, conducând la deportarea eronată a mii de evrei. În încercarea de a scăpa de această teroare, sute de evrei au căutat refugiu în Palestina, care se afla sub mandat britanic, iar Struma a devenit o ultimă speranță pentru aceștia, chiar și în condiții precare.

O călătorie lipsită de securitate

La 12 decembrie 1941, nava a pornit în călătoria sa, având la bord aproape 800 de persoane, inclusiv familii cu copii, în condiții cu mult sub normele de siguranță maritime, care permiteau un maximum de 150 de pasageri. Înghesuiți și nevoiți să suporte lipsuri de hrană și apă, pasagerii s-au confruntat rapid cu dificultăți severe pe parcursul călătoriei. Motorul navei s-a defectat rapid, iar Struma a fost nevoită să se oprească în portul Istanbul, unde a stat blocată timp de zece săptămâni, fără permisiunea de a debarca, iar condițiile de pe navă s-au deteriorat considerabil.

Tragedie în „sicriul plutitor”

După numeroase încercări eșuate de a obține autorizația de a continua călătoria, în dimineața zilei de 24 februarie 1942, Struma a fost remorcată de autoritățile turce în largul mării și abandonată. În scurt timp, nava a fost devastată de o explozie care a dus la scufundarea sa rapidă, lăsând în urmă un întuneric profund și un singur supraviețuitor: David Stoliar, care, în acel moment, a fost aruncat în apele reci și nemiloase.

Supraviețuirea miraculoasă a lui David Stoliar

Reușind să se agațe de o bucată din epavă, David a înotat în apele înghețate timp de aproape 24 de ore, fiind protejat doar de paltonul său subțire. Salvarea a venit în cele din urmă printr-o barcă turcească, doar pentru ca fericirea reîntâlnirii cu viața să fie umbrită de reținerea sa pentru intrare ilegală în Turcia. David a petrecut săptămâni în detenție înainte de a obține permisiunea de a călători spre Palestina, purtând cu el povara unei tragedii fără precedent.

O lecție de istorie

Tragedia Strumei este un simbol important al indiferenței internaționale față de refugiații evrei, situându-se într-un colț întunecat al istoriei Holocaustului. Ecourile acestei tragedii au generat proteste internaționale și o reflecție profundă asupra responsabilității marilor puteri în privința salvării celor care fugeau de persecuție. În București, un memorial dedicat victimelor Strumei servește ca un omagiu emoționant pentru suferințele și destinul tragic al celor care au fost lăsați deoparte în căutarea libertății.